Closure ...I guess...:(

Asta e pentru bucatica mea de suflet care nu a inteles ce s-a intamplat...si pentru prietenul ratacit care s-a instrainat de tot ce ne leaga.Nu stie ce simt si probabil nici nu va afla.Nu-l judec si nu-l indepartez din gandurile mele...doar sunt aici mereu pentru el .

Gata?Asta-i tot?

Cam cat ar trebui sa dureze?
Pana e gata.
Cine?
Toti.
Sigur?
Nu neaparat.
Stiam eu...

Si daca unu ramane mereu "ne-gata"?
Ghinion...
Cum ma?Asa...simplu?Ghinion?
Da.
Pai...ciment! atunci.

What the fuck is wrong with you?

Asa cica sunt unii construiti de atunci cand vrei sa iti suprimi mai tare instinctele criminale si incerci sa explici o treaba (complicata ,de altfel) in termeni cat mai simplastici ,dar totusi apropiati de adevar...ei...Batman,Batman.Pai sa nu dai tu jos toti sfintii din calendar?Pai sa nu-i intrebi tu atunci cand au fost ultima oara in vizita la origini?
Ca sa priceapa tot cititoru' de blog...cat de greu este sa pricepi cand cineva iti zice :"Eu nu cred ca relatia dintre noi doi merge." ?

?

Sa mor eu daca mai pun suflet in vreo relatie...de orice fel ar fi ea.Nu mai pot cu treaba asta .La ce bun?La ce bun ca mai bine de un an de zile am fost impecabila in postura de best friend pentru cineva care (socant)am aflat azi ca nu merita asta?Nu merg asa departe sa spun ca nu ma merita pe mine,pentru ca asta ar insemna sa ma pun deasupra celorlalti,ori eu inteleg notiunea de prieten in mod obisnuit si nu supranatural.Dar imping limita rabdarii mele epuizate catre faptul ca sunt oameni care merita singuratatea,izolarea si renegarea din partea celorlalti.
Desi limita despre care vorbesc aici era aparent destul de departe,cateodata nu e nevoie decat de o scanteie plapanda pentru a aprinde focul si e usor periculos sa joci pe un teren pe care nu il cunosti bine de la un capat la altul.El nu stia terenul decat pana la jumatate.Jumatate pe care am parcurs-o impreuna in timp...destul timp.Apoi in cateva minute am parcurs singura cealalta jumatate de distanta...iar el a ramas la centru.Acum ramane intrebarea daca ma intorc dupa el pentru runda a doua...

Yet, the truth again...

love is an abundance
of thoughtless feet
trying to touch
the sandbox of the ocean
that is coloured
by the rain of the sun.

The truth...

if the answer is found
the question is lost

Mana mea este fericita...o plimb peste chipul tau incantat si incerc sa retin in epiderma fiecare trasatura perfecta pe care o descopar.Auzisem ca fericirea absoluta poti s-o atingi numai atunci cand esti perfect impacat cu sine si cand nu ai nici un fel de regrete.Ei bine eu nu cred ca o mai pot simti vreodata...intotdeauna voi regreta ca nu mi-ai facut mana fericita mai devreme.Intotdeauna voi regreta momentul de ignoranta cand sigur ne-am intalnit pe strada sau poate ca am stat alaturi in autobuz inainte de a ne cunoaste si totusi nu ne-am vazut cu adevarat.Iti simt bataile inimii ca si cum ar iesi din pieptul meu si traiesc doar pentru ca pot sa respir in tine.Atingerea asta mai presus de trupurile noastre nu poate sa duca decat la pierzanie.Vom arde atat de repede sub puterea groaznica a pasiunii noastre si ne vom intreba continuu cum putem prelungi agonia.Si chiar de ar fi asta ultima mea clipa de bucurie din intreaga mea existenta,o vreau aici ,cu tine.Si chiar daca maine iti vei feri privirea rusinata poate si stingher vei spune ca este o greseala...chiar daca ma vei izgoni din ganduri si simtiri pentru ca ti-e teama de fericire,eu clipa asta ti-o fur pentru vecie.Ma voi inveli cu ea atunci cand tu nu vei vrea sa ma invelesti si voi rade cu ea daca tu nu ma vei mai face sa rad.Clipa asta este tot ce am mai de pret acum si pana cand imi vei da alta in loc eu am sa ma supun cu trup si suflet ei.Mi-e teama ca te vei opri prea devreme din chemarea asta a neputintei in doi.Dulce,fireasca si mai presus de orice ,inmiresmata cu timpul tineretii noastre.Asta numai tu poti sa alegi ...dar poate iti place suficient de mult stare asta de bine infinit din bratele mele si poate ca si tu astepti cu sufletul la gura urmatoarea clipa de vesnicie pura pe care pot sa ti-o dau...

The poet is...me

Broken,
Am I.
I write,
as I'm in shambles,
thinking of what I lost.
How I lost it.
Why I lost it.
And yet...
Some would say it's what makes a poet a poet.

The keyboard of my fingers is warm,
To the very touch,
As my sweltering hands type for you,
The reader,
To possibly enjoy.

I try to pull you through your screen,
Into my life.
Into my shoes,
Hoping that you may one day feel what I feel.
Not to condemn you,
But to send you on a further plateau of writing.

I write,
The passion of my finger revitalizing and warming my keyboard,
The warmth of my keyboard heating my blood,
Scalding my palms,
Boiling the water that is upon it.
It's no ordinary water.
It has a very high saline content.
Something that only a poet or scientist would analyze.

The feverent drops bead and roll of the body of my laptop.
They say ignorance is true bliss...
And yet I can never achieve it.
I'll never achieve bliss,
Because I cannot forget what I know,
What I feel,
How I feel.

I love,
As a poet.
I die,
As a poet.
I am,
Forever,
A poet.

Garda jos...inca o data.

Cateodata nici nu imi amintesc cat de tare m-am lovit.Cred ca asta este motivul pentru care ma intorc mereu in aceleasi locuri,la aceiasi oameni si repet experientele care m-au lovit.Pentru ca nu imi amintesc cat m-a durut si din moment ce inca stau in picioare inseamna ca a fost suportabil.Evadarea absoluta a fiintei mele inguste trebuie sa fi fost la un moment dat dragostea...mi-a trecut.Are ea asa un fel ciudat de a-ti da senzatia ca ai invatat sa zbori si apoi te impinge de pe marginea prapastiei,iar tu cazi...cazi inevitabil si inexplicabil pana cand te sfarami in mii de bucati la contactul cu realitatea.Si bucatile astea nu mai pot folosi nimanui si nu mai pot reconstrui intregul din care au plecat ,dar cumva trebuie sa existe in continuare.Tot ce poti face cu ele e cenusa ...eu asa am facut cu ale mele.Le-am ars intr-un ritual de purificare a limitelor mele fiintesti.Apoi le-am imprastiat in cele patru zari si mi-am privit dragostea cum se imprastie.Cat pot cupride cu privirea si inca dincolo de asta.Am stiut ca nu e moarta,dimpotriva.E mai vie ca niciodata si e mai vie ca dragostea celor ce o declara dar nu o fac vizibila,nu fac din ea o constanta.
Imi pare rau!Am facut lucruri nepotrivite si am folosit cuvinte dureroase,tocmai pentru ca stiam exact ce sa spun si cand ca sa punctez mai mult.Si apoi imi pare rau.pentru ca asa sunt eu construita si pentru ca asta e singura mea metoda de aparare.In fata rautatii profunde si permanente a celorlalti ,eu folosesc rautatea aparenta si trecatoare cauzata de ranirea sentimentelor pe care pun atat de mare pret.
Urmeaza sa plec de aici si nu vreau sa imi las "afaceri neincheiate".Vreau sa plec stiind exact ce las in urma si vreau sa cred ca si ceilalti sunt constienti de ceea ce lasa in urma in ceea ce ma priveste.Ma gandesc la toti cei pe care i-am cunoscut si la toate experientele ale caror suma sunt.Ma gandesc cei care si-au facut loc in sufletul meu.Unii pentru o perioada determinata,altii pentru totdeauna.Ma gandesc la toate vorbele intelepte ce le-am auzit la momentul potrivit si la toate sfaturile binevoitoare pe care le-am primit in cele mai nepotrivite momente.Ma gandesc la oamenii pe langa care am trecut si care au trecut pe langa mine ,impartind doar o privire sau poate nici atat.Ma gandesc la cartile,muzica,florile,marea,ploile,soarele,adierile vantului si iubirile care mi-au marcat existenta. Je ne regrette rien...