The poet is...me

Broken,
Am I.
I write,
as I'm in shambles,
thinking of what I lost.
How I lost it.
Why I lost it.
And yet...
Some would say it's what makes a poet a poet.

The keyboard of my fingers is warm,
To the very touch,
As my sweltering hands type for you,
The reader,
To possibly enjoy.

I try to pull you through your screen,
Into my life.
Into my shoes,
Hoping that you may one day feel what I feel.
Not to condemn you,
But to send you on a further plateau of writing.

I write,
The passion of my finger revitalizing and warming my keyboard,
The warmth of my keyboard heating my blood,
Scalding my palms,
Boiling the water that is upon it.
It's no ordinary water.
It has a very high saline content.
Something that only a poet or scientist would analyze.

The feverent drops bead and roll of the body of my laptop.
They say ignorance is true bliss...
And yet I can never achieve it.
I'll never achieve bliss,
Because I cannot forget what I know,
What I feel,
How I feel.

I love,
As a poet.
I die,
As a poet.
I am,
Forever,
A poet.

Garda jos...inca o data.

Cateodata nici nu imi amintesc cat de tare m-am lovit.Cred ca asta este motivul pentru care ma intorc mereu in aceleasi locuri,la aceiasi oameni si repet experientele care m-au lovit.Pentru ca nu imi amintesc cat m-a durut si din moment ce inca stau in picioare inseamna ca a fost suportabil.Evadarea absoluta a fiintei mele inguste trebuie sa fi fost la un moment dat dragostea...mi-a trecut.Are ea asa un fel ciudat de a-ti da senzatia ca ai invatat sa zbori si apoi te impinge de pe marginea prapastiei,iar tu cazi...cazi inevitabil si inexplicabil pana cand te sfarami in mii de bucati la contactul cu realitatea.Si bucatile astea nu mai pot folosi nimanui si nu mai pot reconstrui intregul din care au plecat ,dar cumva trebuie sa existe in continuare.Tot ce poti face cu ele e cenusa ...eu asa am facut cu ale mele.Le-am ars intr-un ritual de purificare a limitelor mele fiintesti.Apoi le-am imprastiat in cele patru zari si mi-am privit dragostea cum se imprastie.Cat pot cupride cu privirea si inca dincolo de asta.Am stiut ca nu e moarta,dimpotriva.E mai vie ca niciodata si e mai vie ca dragostea celor ce o declara dar nu o fac vizibila,nu fac din ea o constanta.
Imi pare rau!Am facut lucruri nepotrivite si am folosit cuvinte dureroase,tocmai pentru ca stiam exact ce sa spun si cand ca sa punctez mai mult.Si apoi imi pare rau.pentru ca asa sunt eu construita si pentru ca asta e singura mea metoda de aparare.In fata rautatii profunde si permanente a celorlalti ,eu folosesc rautatea aparenta si trecatoare cauzata de ranirea sentimentelor pe care pun atat de mare pret.
Urmeaza sa plec de aici si nu vreau sa imi las "afaceri neincheiate".Vreau sa plec stiind exact ce las in urma si vreau sa cred ca si ceilalti sunt constienti de ceea ce lasa in urma in ceea ce ma priveste.Ma gandesc la toti cei pe care i-am cunoscut si la toate experientele ale caror suma sunt.Ma gandesc cei care si-au facut loc in sufletul meu.Unii pentru o perioada determinata,altii pentru totdeauna.Ma gandesc la toate vorbele intelepte ce le-am auzit la momentul potrivit si la toate sfaturile binevoitoare pe care le-am primit in cele mai nepotrivite momente.Ma gandesc la oamenii pe langa care am trecut si care au trecut pe langa mine ,impartind doar o privire sau poate nici atat.Ma gandesc la cartile,muzica,florile,marea,ploile,soarele,adierile vantului si iubirile care mi-au marcat existenta. Je ne regrette rien...